Web Analytics
scris luni, 19.01.2026

Germania și Franța, după ce Trump a amenințat statele europene cu taxe vamale mai mari: „Europa nu este slabă”

Miniștrii de finanțe ai Germaniei și Franței au declarat luni că statele europene nu se vor lăsa șantajate și că vor răspunde unitar amenințărilor Statelor Unite privind impunerea de taxe vamale mai mari pentru țările care se opun planului Washingtonului de a anexa Groenlanda.

Germania și Franța, după ce Trump a amenințat statele europene cu taxe vamale mai mari: „Europa nu este slabă”

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă intenția de a introduce treptat tarife mai ridicate pentru opt aliați europeni, până când SUA vor fi autorizate să cumpere teritoriul arctic.

Citește și: Accident pe DN 65 între un autoturism și un autocamion. Un tânăr de 25 de ani a murit

„Germania și Franța sunt de acord: nu ne vom lăsa șantajați”, a declarat ministrul german de finanțe Lars Klingbeil, la Berlin, în cadrul unei conferințe cu omologul său francez Roland Lescure. La rândul său, oficialul francez a transmis că „șantajul între aliați și prieteni este inacceptabil”, potrivit Reuters.

Liderii Uniunii Europene vor discuta joi, la un summit extraordinar la Bruxelles, un eventual pachet de taxe vamale de 93 de miliarde de euro asupra importurilor din SUA, care ar putea intra automat în vigoare pe 6 februarie, după o perioadă de suspendare de șase luni.

O altă opțiune aflată pe masă este activarea instrumentului anti-coerciție al UE, un mecanism încă nefolosit, considerat „opțiunea nucleară” în caz de eșec al negocierilor. Acesta ar putea restricționa accesul companiilor americane la achiziții publice, investiții și servicii financiare europene.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....