Înaintea meciurilor de baraj din zona europeană, ce vor avea loc la finalul lunii martie, pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal din vară, FIFA a ales câte un jucător de urmărit pentru fiecare din cele 12 echipe participante. În ceea ce privește naționala României, alesul este Dennis Man, arădeanul care joacă cu succes în această perioadă la echipa olandeză PSV Eindhoven.

„Șansele României de a reveni la Cupa Mondială pot depinde în mare măsură de piciorul stâng al lui Man. O extremă dreapta cu mare viteză și agilitate, își dovedește valoarea la PSV, devenind adesea asistent pentru coechipierii săi. Atacantul a avut recent o serie de evoluții mai constante, care păreau să lipsească în primele etape ale carierei sale. Este la cel mai bun nivel în joc deschis, devenind practic de neoprit când îl înfruntă pe adversarul său, tăind spre interior pe piciorul stâng preferat și lansând un șut veninos. Cu două goluri în faza grupelor Ligii Campionilor în acest sezon, România se va baza pe extrema sa, pentru a aduce această formă în calificări și pentru a o conduce către prima Cupă Mondială din 1998 încoace”, se arată în articolul de pe site-ul Federației Internaționale de Fotbal.
Cât despre adversarele României, de pe traseul spre Cupa Mondială 2026, FIFA propune următoarele nume: Kenan Yildiz (Turcia, Juventus Torino), Stanislav Lobotka (Slovacia, AS Napoli) și Fisnik Asllani (Kosovo, Hoffenheim).




0 Comentarii