Web Analytics
scris joi, 15.01.2026

Un tânăr din Vaslui a primit în cont, din greșeală, 60.000 lei de la o firmă

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Roşieşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a refuzat să returneze unei societăţi comerciale o sumă de bani virată în contul său în mod eronat.

Un tânăr din Vaslui a primit în cont, din greșeală, 60.000 lei de la o firmă

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, tânărul a primit în primăvara anului trecut aproximativ 60.000 de lei de la o societate comercială, suma reprezentând contravaloarea unei facturi şi, cu toate că a fost notificat, a refuzat să returneze banii.

Citește și: Primar, anchetat după ce a trimis poze indecente unei minore

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Banca au stabilit faptul că, la data de 10 martie 2025, o societate comercială ar fi trimis prin virament bancar, în mod eronat, suma de 56.160 de lei, reprezentând contravaloarea unei facturi, în contul bancar al tânărului, însă acesta ar fi refuzat să returneze suma integral, deşi a fost notificat în acest sens. Ulterior, tânărul de 21 de ani ar fi returnat suma de 20.000 de lei societăţii comerciale, însă şi-a însuşit diferenţa de 36.160 de lei. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii pentru 24 de ore”, au informat, joi, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanei cercetate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire a bunului găsit.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....