Web Analytics

articol scris luni, 12 ianuarie 2026

Noua lege a apărării: În cât timp trebuie românii din diaspora să vină în țară, în caz de război

Legea apărării a fost promulgată. Actul normativ vizează modul în care statul gestionează evidența, instruirea și eventualele chemări ale cetățenilor, într-un context regional tensionat, marcat de conflictul început în 2022 la granița României.  Noile prevederi stabilesc clar ce obligații există, cine este vizat și ce se întâmplă cu românii aflați peste hotare, fără ca textul legii să introducă automat o mobilizare generală.

Legea care actualizează cadrul privind pregătirea populației pentru apărare, cunoscută ca Legea 446/2006, a fost promulgată pe 9 ianuarie 2026. Documentul clarifică cine poate fi instruit în eventualitatea unor situații extreme, dar și ce obligații revin cetățenilor români plecați temporar în străinătate, în special celor pentru care autoritățile nu dețin date actualizate. Textul legal precizează procedurile de chemare și termenele în care persoanele vizate trebuie să reacționeze, astfel încât statul să știe dacă se poate baza pe ele în cazul declanșării unei crize majore.

Citește și: Mario Iorgulescu a încercat să se sinucidă – Mărturii despre depresie, spitalizare și lupta cu trauma accidentului

Una dintre modificările esențiale se referă la situația românilor aflați în diaspora. Articolul 8 prevede că, în cazul instituirii stării de asediu, de mobilizare sau de război, cetățenii români cu domiciliul în România, dar plecați temporar în străinătate, au obligația de a se prezenta în țară în termen de 15 zile de la primirea notificării. Prezentarea se face la centrul militar de care aparțin, exclusiv pentru clarificarea situației militare, respectiv dacă au efectuat sau nu stagiul și dacă sunt apți sau inapți.

Legea explică în mod explicit că notificarea este transmisă printr-o scrisoare trimisă la adresa de domiciliu a persoanei vizate. În situația în care cineva are domiciliul în România, locuiește în străinătate și nu și-a actualizat datele, există riscul de a fi considerat „neprezentat”. Actul normativ precizează, totodată, că nu intră sub incidența acestor obligații persoanele cu domiciliul stabil în străinătate, cetățenii fără obligații militare, precum și cei care nu sunt rezerviști sau încorporabili. Textul se referă strict la „cetățenii cu domiciliul în România, plecați temporar”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete