Web Analytics
scris luni, 12.01.2026

Andreea Prisacariu, campioană la turneul de 30.000 de dolari de la Antalya

Andreea Prisacariu (România, 508 WTA), sportivă care a disputat a 11-a finală de simplu a carierei în circuitul de tenis profesionist, și-a adjudecat duminică titlul cu numărul 7, la Antalya (Turcia).

Andreea Prisacariu, campioană la turneul de 30.000 de dolari de la Antalya

Andreea Prisacariu a învins-o pe Carlota Martinez-Ciric (Spania, 437 WTA), scor 2-6, 7-6(6), 7-6(4) la capătul unui maraton de trei ore și 49 de minute. Finala turneului de la Antalya, dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, a fost suspendată la scorul de 2-6, 7-6(6), 5-6, dar s-a reluat duminică seară, românca reușind să câștige in extremis.

Citește și: Gica Dobrin, reacție după declarațiile lui Boloni: „O Românie întreagă știe…”

Andreea Prisacariu, poreclită „rebela tenisului românesc” pentru stilul ei nonconformist, a cucerit al 7-lea trofeu de simplu al carierei în circuitul ITF. Românca triumfase ultima oară în anul 2024, la turneul de la Kursumlijska Banja (Serbia), unde a învins-o în meciul pentru trofeu pe conaționala Ioana Zvonaru.

Andreea Prisacariu, fostă componentă a echipei naționale de Billie Jean King Cup a României, mai deține în palmares două trofee obținute la Tabarka (Tunisia), alte două la Antalya și unul la Santa Margherita (Italia).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită