Web Analytics

articol scris marți, 06 ianuarie 2026

În primul amical din Antalya, FC Argeș a fost învinsă de Bursaspor

FC Argeș pregătește partea secundă a sezonului tocmai în Turcia, mai precis în Antalya, iar astăzi, elevii lui Bogdan Andone au susținut primul joc amical. Piteștenii și-ai măsurat forțele cu turcii de la Bursaspor și au fost învinși cu 2-1.

Bursaspor ocupă primul loc în Liga a 3-a din Turcia.

Trupa lui Bogdan Andone, una dintre revelațiile acestui sezon din Superligă, a pierdut meciul, deși a condus cu 1-0, grație golului marcat de Robert Moldoveanu, în minutul 15. Atacantul a finalizat simplu, din câțiva metri, după un șut respins de portar.

Scorul la pauză a fost 1-1, după ce Akbunar (în min. 30) a egalat cu un șut din 6 metri, după o centrarea din margine.

În partea a doua, potrivit gsp.ro, ambii antrenori au schimbat mult, iar jocul nu a mai arătat același ritm. După ce Straton și-a salvat echipa, respingând un șut din 12 metri (în minutul 60), nu a mai avut ce face în minutul 83, când a fost surprins de lobul trimis de la marginea careului, din unghi, de Demir.

Au evoluat în prima repriză: David Lazar (GK), Andrei Tofan, Florin Borța, Guilherme Garutti, Mario Tudose, Marius Briceag, Robert Popescu, Jakov Blagaić, Ionuț Rădescu, Robert Moldoveanu, Adriano Manole

FC Argeș (Repriza a doua): Cătălin Straton (GK), Dorinel Oancea, Takayuki Seto, Leard Sadriu, Yanis Pîrvu, Vadim Rața, Rober Sierra, Xian Emmers, Robert Popescu, Adel Bettaieb, Kevin Brobbey.

Citește și: Ce spune Dani Coman despre transferul lui Caio

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete