U-BT Cluj-Napoca a devenit lider provizoriu în Grupa A a competiției de baschet masculin ABA League, după ce a învins fără emoții echipa sârbă FMP Belgrad, cu scorul de 93-65 (27-13, 28-19, 18-14, 20-19), sâmbătă seara, în BTarena. Campioana României a dominat jocul de la un capăt la altul, câștigând categoric, la o diferență de 28 de puncte, cea mai mare reușită de ”U” în Liga Adriatică.

Citește și: Caio Ferreira pleacă de la FC Argeș! Anunțul lui Dani Coman
Iverson Molinar Jones a fost cel mai bun om al clujenilor, cu 18 puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive. Saulius Kulivietis s-a remarcat, cu 13 p, 6 rec, Karel Guzman a adăugat 12 p, 3 rec, Nighael Ceaser, 10 p, 4 rec, 3 pd, Dusan Miletic a contribuit cu 10 p, 7 rec, Daron Russell, cu 10 p, 5 rec, 6 pd, iar Mitchell Creek, cu 10 p, 3 pd.
De la învinși s-au evidențiat Dusan Radoslavljevic, cu 17 p, 3 rec, 7 pd, Filip Rebraca, 15 p, 3 rec, Filip Barna, 13 p, 4 rec, 4 pd. Pentru ”U” a fost a patra victorie consecutivă, iar următorul meci va avea loc pe 10 ianuarie, în deplasare, cu echipa bosniacă Igokea m:tel Aleksandrovac.




0 Comentarii