Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă între 29 decembrie – 26 ianuarie 2026. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în general mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi ușor mai multe decât în mod obișnuit în aproape toată țara.

Între 29 decembrie și 5 ianuarie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în zonele montane.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Între 5 și 23 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.
Citește și Două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului chiar de sărbători
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi ușor excedentare în toate regiunile.
Săptămâna 23-19 ianuarie se va caracteriza, de asemenea, prin temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și regim pluviometric excedentar .
Între 19-26 ianuarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice penntru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.




0 Comentarii