Web Analytics
scris miercuri, 24.12.2025

Argeș. Surpriză de Crăciun pentru 20 de elevi silitori

Cu ocazia sărbătorilor, polițiștii argeșeni, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, au făcut o surpriză unor copii silitori, 20 la număr, cu situații materiale reduse.

Argeș. Surpriză de Crăciun pentru 20 de elevi silitori

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat o acțiune specială, dedicată elevilor care, prin muncă, seriozitate și comportament adecvat, au reușit să obțină rezultate bune la învățătură, în ciuda dificultăților materiale sau sociale cu care se confruntă. Pentru acești copii, sărbătorile au venit mai devreme, sub forma unor cadouri menite să aducă bucurie, dar și încurajare.

Citește și: Ajutorul pentru plata curentului continuă și anul viitor. Guvernul menține voucherele de 50 de lei

Cadourile, adică ghiozdane, rechizite școlare, dar și dulciuri, au fost oferite cu sprijinul Sindicatelor S.N.P.P.C. și Europol, al Asociației de Întrajutorare a Poliției Argeșene, precum și al Supermarketului JAM, parteneri care au ales să se implice într-un demers ce merită toată aprecierea – după cum se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.

Activitatea a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, instituție care a identificat copiii beneficiari, din rândul elevilor cu rezultate școlare bune, comportament corespunzător și provenind din familii cu posibilități materiale reduse. Aceștia sunt de la Școala Gimnazială „Nicolae Simonide” Pitești, Școala Gimnazială „Sfânta Muceniță Filofteea” Pitești și Școala Gimnazială „Marin Braniște” Suseni, aceștia din clasele de la 0 la a VIII-a.

„Prin astfel de inițiative, polițiștii argeșeni transmit un mesaj important: educația, implicarea și solidaritatea pot schimba destine și pot deveni un exemplu de urmat pentru întreaga comunitate” – transmite IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Tâlhărie în sala de jocuri

În noaptea de 12 spre 13 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au...

Ultimele articole

Tâlhărie în sala de jocuri

În noaptea de 12 spre 13 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...