În perioada sărbătorii Nașterii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va acționa cu efective sporite pentru siguranța cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Citește și: Accident în Argeș. O femeie a murit în Ajunul Crăciunului
Dacă v-ați propus să participaţi la evenimentele organizate în spațiul public, pentru a evita producerea evenimentelor nedorite, jandarmii recomandă să manifestaţi răbdare și să evitaţi implicarea în conflicte de orice natură.
Tot în această perioadă, jandarmii argeșeni vor intensifica acțiunile în vederea respectării legislației în domeniul deținerii și folosirii articolelor pirotehnice.
„Astfel, atragem atenția că deținerea sau folosirea petardelor și a altor articole pirotehnice (în afară de cele foarte simple din categoria F1) fără autorizație poate constitui infracțiune” – se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Argeș.
De asemenea,jJandarmii montani îi sfătuiesc pe turiştii care își vor petrece aceste zile libere la munte să se informeze cu privire la prognoza meteo locală, să se echipeze corespunzător zonei montane și sezonului rece, să nu se aventureze pe trasee nemarcate, iar în cazul unei situaţii de dificultate sau de risc, să solicite sprijinul jandarmilor fie în mod direct, fie apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.




0 Comentarii