Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, aşa-numita „Ordonanţă-trenuleţ”, care reduce anumite cheltuieli, amână altele şi reglementează aspecte necesare până la aprobarea bugetului pentru anul viitor.

Guvernul a transmis într-un comunicat emis luni noaptea, 22 decembrie, la ora 22.25, publicarea unei ordonanțe de urgență (OUG) care reglementează un set de măsuri ”necesare” pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât și o serie de măsuri pentru 2026. Conform Guvernului, aceste măsuri au drept scop stimularea economiei României, sprijinirea angajaților vulnerabili, reducerea de cheltuieli bugetare, consolidarea disciplinei financiare și sprijinirea autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie.
Citește și: Noii miniştri ai Apărării şi Economiei au depus jurământul la Cotroceni
Iată care sunt măsurile Guvernului Bolojan pentru reducerea cheltuielilor bugetare:
-► Reducerea subvenției pentru partidele politice și sumelor acordate pentru minorități;
-► Diminuarea sumelor forfetare de care beneficiază parlamentarii în anul 2026 (cheltuieli pentru funcționarea birourilor parlamentare, cazare etc.);
-► Amânarea aplicării unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare ale cheltuielilor bugetare în sănătate și asistență social;
-► Se modifică mecanismele de indexare pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, prin actualizări prudente ale unor categorii de drepturi și servicii;
-► Se introduc reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară la nivelul întreprinderilor publice
Măsuri de relansare economică, stimulare a investițiilor private și simplificări pentru contribuabili
-► Reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri la 0,5 % în 2026 pentru toți contribuabilii și eliminarea acestuia în 2027;
-►Aplicarea unei cote unice de 1 % la impozitul pe venit pentru microîntreprinderi, indiferent de venit sau tipul activității;
-►Eliminarea impozitului pentru construcții („taxe pe stâlp”), începând cu anul 2027;
-►Consolidarea digitalizării fiscale prin extinderea și clarificarea utilizării RO e-Factura;
-►Simplificarae mecanismelor RO e-TVA, respectiv reducerea sarcinilor administrative, printr-un control fiscal mai eficient și mai bine țintit.
Măsuri privind sprijinirea persoanelor vulnerabile:
-► Sprijin pentru angajații cu salariul minim: se prelungește neimpozitarea unei părți din salariu, pentru creșterea veniturilor nete ale persoanelor cu venituri mici (300 lei până la 30 iunie și 200 lei din iulie până la finalul anului 2026);
-► Protecție pentru consumatorii vulnerabili de energie: măsurile de sprijin social se prelungesc până la 31 decembrie 2026, cu reguli mai echitabile de stabilire a eligibilității, pentru a asigura continuitatea ajutorului și combaterea sărăciei energetice;
-► Continuarea programului „Masa Sănătoasă”: elevii din învățământul preuniversitar, în special cei din comunități vulnerabile, vor beneficia în continuare de mese calde și echilibrate nutritional;
-► Îmbunătățirea finanțării serviciilor sociale: se creează baza legală pentru actualizarea alocației zilnice de hrană în instituțiile de asistență socială, pentru un buget mai realist și servicii de calitate în 2026.
Măsuri de sprijin pentru autoritățile publice locale
-► Împrumuturi din Trezorerie pentru proiecte PNRR: autoritățile locale pot accesa până la 500 milioane lei pentru a asigura cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor PNRR aflate în sarcina bugetelor locale, până la 30 iunie 2026;
-► Sprijin pentru termoficare în sezonul rece: unitățile administrativ-teritoriale cu sisteme centralizate pot primi până la 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producere și furnizare a agentului termic, inclusiv plata restanțelor și a pierderilor, până la 31 martie 2026;
-► Posibilitatea utilizării sumelor alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la finele exerciþiului bugetar 2025 pentru finanþarea unor cheltuieli de aceeași natură.
Combaterea evaziunii fiscale și modificări ale reglementărilor în domeniul produselor accizabile
-► Autorizarea operatorilor din domeniul produselor accizabile este centralizată la nivelul ANAF și se bazează pe evaluarea credibilității financiare a administratorilor, asociaților și a sursei fondurilor;
-► Sunt introduse garanții financiare extinse pentru importatori și distribuitori de produse energetice, care acoperă efectiv riscul de neplată a TVA și a accizelor;
-► Regimul de autorizare, raportare și control al operațiunilor cu produse energetice este înăsprit pentru a asigura trasabilitatea completă a tranzacțiilor;
-► Lanțurile de tranzacționare sunt scurtate prin limitarea intermediarilor fără capacități de depozitare autorizate;
-► Măsurile reduc evaziunea fiscală și combat firmele fantomă, fără a afecta micii producători autorizați local.
Guvernul susține că ”operatorii economici corecți vor beneficia astfel de un cadru concurențial echitabil, predictibilitate crescută și controale fiscale mai bine țintite”.
Citește și: Acuzaţii de minciună pe subiectul taxelor din Câmpulung




0 Comentarii