Web Analytics
scris luni, 22.12.2025

La volan sub efectul substanțelor psihoactive

În ziua de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 34 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism bld. Nicolae Bălcescu din municipiul Pitești, fiind suspect de consum al unor substanțe cu efect psihoactiv.

La volan sub efectul substanțelor psihoactive

În urma testării cu dispozitivul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă, deci suspiciunile s-au adeverit. În continuare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină, în vederea realizării determinării prin analize de specialitate a prezentei sau absenței în organism a substanței detectate.

Citește și România, punct cheie pe harta traficului de persoane în dosarul Epstein

„În cauză a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație, urmând ca la primirea rezultatelor de la medicina legală sau la împlinirea termenului de 72 de ore, să fie dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de rezultat.

Verificările continuă, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...