În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 56 de ani, din Domnești, care conducea un autoturism pe DJ 731 de pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. De asemenea, din verificările referitoare la autoturismul condus a rezultat că valabilitatea inspecției tehnice periodice (ITP) era expirată din cursul lunii iulie 2023, precum și că nu avea poliță de asigurare obligatorie auto (RCA) valabilă, abateri de natură contravențională.
Citește și Pot casele modulare să câștige teren ca soluție modernă pentru tineri și familii tinere?
Ca urare a acestor abateri, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, respectiv conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, cu măsurile complementare de retragere a certificatului de înmatriculare, respectiv a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al autoturismului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.




0 Comentarii