Președintele României, Nicușor Dan, a avut miercuri o întrevedere oficială cu Regele Charles al III-lea, la Palatul Buckingham, în cadrul vizitei sale în Regatul Unit.

Șeful statului a confirmat întâlnirea printr-un mesaj public, în care a transmis aprecierea sa față de primirea oferită de suveranul britanic. Momentul a fost marcat și de o fotografie realizată la palatul regal, în care apar cei doi lideri.
Vizita la Londra face parte dintr-un program mai amplu al președintelui, care include discuții cu membri ai comunității de afaceri românești din Marea Britanie, precum și întâlniri cu reprezentanți ai unor companii britanice interesate de colaborări economice.
După agenda din capitala britanică, Nicușor Dan urmează să se deplaseze la Bruxelles, unde va participa la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest. Tot acolo, joi, este programată prezența sa la reuniunea Consiliului European.




0 Comentarii