Web Analytics
scris marți, 16.12.2025

Nicușor Dan: Important este să oferim Ucrainei posibilitățile de a avea un spate în negocierile pe care le poartă

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, înainte de Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, care are loc în Finalnda, că „este să oferim Ucrainei posibilitățile de a avea un spate în negocierile pe care le poartă”, subliniind că este vorba despre sprijin financiar și garanții de securitate.

Nicușor Dan: Important este să oferim Ucrainei posibilitățile de a avea un spate în negocierile pe care le poartă

Citește și Argeș. Un tânăr gonea cu 131 km/h în localitate. Cum l-au domolit polițiștii

„Există atât în cadrul NATO cât mai ales în cadrul UE mai multe programe pentru Flancul Estic și scopul acestei întâlniri este de a operaționaliza între țările din Flancul Estic aceste programe. (…)

Ce este important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilitățile de a avea un spate în negocierile pe care le poartă. Asta înseamnă posibilitatea financiară de a desfășura războiul mai departe și înseamnă garanții de securitate pentru perioada imediat de după război”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a spus că el, personal, este „destul de pesimist cu privire la intenția Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare”.

„Dar de partea noastră trebuie să fim pregătiți să oferim Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a negocia asta. (…)

Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor destinate sistemelor de operare a telefoanelor mobile deținute de aceștia.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...