
Accident cu patru mașini, duminică dimineața, în jurul orei 06:00, pe Autostrada A1 București-Pitești, în zona km. 109, pe sensul de deplasare spre Pitești. O femeie și trei minori au fost răniți.
Din verificările efectuate de polițiștii Biroului de Poliție al Autostrăzii A1 a rezultat că un bărbat de 56 de ani, în zona km. 109, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în glisiera din partea dreaptă a direcției sale de deplasare. De acolo a fost proiectat în glisiera din zona mediană a autostrăzii și s-a oprit pe a doua bandă.

Un șofer de 27 de ani a oprit pe banda de urgență, pentru a acorda ajutor. Ulterior, un alt conducător auto, de 40 de ani, a intrat în coliziune cu primul autoturism, rămas imobilizat pe a doua bandă, iar în urma impactului a fost proiectat în autoturismul aflat pe banda de urgență.
Apoi, un alt conducător auto, de 59 de ani, a intrat în resturile rămase pe drum.
În urma accidentului au suferit leziuni ușoare doi minori, de 11 ani și de un an, pasageri în primul autoturism (respectiv cel condus de bărbatul de 56 de ani), precum și o femeie de 29 de ani și un minor de 9 ani, pasageri în al treilea autoturism (respectiv cel condus de bărbatul de 40 de ani).
ISU Argeș a transmis că, în total, cinci persoane au ajuns la spital.

Citește și Alte două femei au ajuns la spital cu suspiciune de infecție cu lepră
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă.




0 Comentarii