Web Analytics

articol scris duminică, 14 decembrie 2025

Care a fost primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia

Primele automobile românești nu au fost Dacia, Oltcit sau ARO, așa cum știu majoritatea românilor. De altfel, toate aceste autoturisme au fost de inspirație franțuzească, italiană sau rusească. Adevăratele automobile sută la sută românești au fost produse până în anii 60. 

Primul automobil sută la sută românesc a fost Malaxa 1 C. Era un autovehicul care a deschis un capitol important în istoria automobilistică românească. Era propriu-zis primul automobil modern( pentru vremurile respective) creat de români, de la proiectare la execuție. Automobilul purta numele inginerului Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriași români ai periodei interbelice dar și un personaj contoversat mai ales din cauza afinităților sale politice. Uzinele Malaxa produceau mai ales locomotive și vagoane de tren fiind un adevărat colos industrial românesc. După război, deși vremurile erau grele, Nicolae Malaxa și-a dorit să investească în industria automobilistică. Dar într-un model sută la sută autohton, fără să cumpere licențe sau patenturi din alte state.

Citește și: Turist rănit grav după o cădere periculoasă. Mobilizare de urgență a salvamontiștilor din Sibiu și Argeș

Proiectul autoturismului, intitulat Malaxa 1C a fost realizat de un grup de specialiști de la uzinele ASAM și Malaxa, în parteneriat cu IAR Brașov, celebra fabrică de avioane românești, la uzinele Malaxa din Reșița. Echipa era condusă de faimosul inginer Petre Carp. Proiectul a fost gata până la sfârșitul războiului iar producția a început chiar din 1945. Malaxa 1 C era un autoturism încăpător, de familie, cu un motor cu trei cilindri în stea, cu răcire forțată cu aer și tracțiune pe spate. Motorul avea 30 de cai putere, suficient cât să dezvolte o viteză de 120 de kilometri la oră. Motorul erau poziționat în partea din spate a mașinii iar portbagajul, destul de încăpător, se afla în față.  Ceea ce o definea pe Malaxa 1C era însă eleganța, confortul și fiabilitatea. Caroseria, prinsă pe șasiu, prin tampoane de cauciuc, era aerodinamică, elegantă și destul de încăpătoare.

În sensul că în Malaxa 1 C încăpeau lejer șase persoane. Acest montaj cu tampoane de cauciuc, pe șasiu, conferea un confort extraordinar pasagerilor, unic în lumea automobilistică europeană din anii 40. Autoturismul funcționa pe benzină și consuma 10 litri la suta de kilometri. În perioada 1945-1947 au fost produse în jur de 800 de automobile pe an, mai toate fiind destinate exportului. Malaxa 1 C l-a impresionat pe un înalt oficial sovietic care a călătorit cu un astfel de autoturism, la Sofia, în Bulgaria. Acesta ar fi hotărât mutarea fabricii Malaxa, de la Reșița tocmai în zona Munților Ural.

Povestea pare mai degrabă legendă istorică, mai ales că nu există dovezi care să confirme faptul că rușii au copiat în vreun fel modelul Malaxa 1 C. Cert este că după 1947, Nicolae Malaxa este nevoit să fugă din România. Ca orice mare industriaș devenise „dușman al popurului”. Se spune că a dat o șpagă consistentă comuniștilor pentru a scăpa în Statele Unite, acolo unde a și murit, aproape două decenii mai târziu. Odată cu plecarea sa, fabrica de la Reșița s-a închis.  

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete