Web Analytics
scris sâmbătă, 06.12.2025

Școala “Toma Brătianu” din Șuici, un model de investiție în educație și dezvoltare locală

Comuna Șuici a trăit ieri un moment cu adevărat aparte: inaugurarea Școlii Gimnaziale „Toma Brătianu”, o unitate de învățământ complet renovată și dotată la standarde europene, prin proiecte finanțate prin PNRR, din bugetul local și al Consiliului Județean Argeș.

Școala “Toma Brătianu” din Șuici, un model de investiție în educație și dezvoltare locală

Alături de primarul Constantin Iatagan și viceprimarul Cateluța Marinescu, la eveniment au fost prezenți:
– Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ioana Făcăleaţă, prefectul județului Argeș, deputatul Remus Mihalcea, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, Marius Nicolaescu, vicepreședinte CJ, Constantin Panțurescu, primarul municipiului Curtea de Argeș
Cristian Puiu, administratorul public al județului
cadre didactice, părinți și elevi entuziasmați de noile condiții de studiu.

Lucrările au inclus modernizarea și eficientizarea energetică, instalații noi, dar și intervenții suplimentare realizate de administrația locală: parchet, lambriuri, gresie pe holuri, pereți zugrăviți, șapă și alte îmbunătățiri. În plus, școala este acum dotată cu echipamente IT, mobilier modern și materiale didactice noi.

Citește și Târg de iarnă la Câmpulung

„Educația este fundamentul dezvoltării unui județ puternic. Ceea ce vedem astăzi la Șuici este dovada că atunci când există seriozitate, proiectele se transformă în rezultate concrete pentru copii. Felicit administrația locală pentru modul în care a folosit resursele europene și sprijinul județean pentru binele comunității.”. – Ion Mînzînă.

„Investițiile în educație sunt cele mai valoroase investiții pentru viitorul Argeșului! M-am bucurat să văd că elevii din Șuici vor avea condiții de studiu la standarde europene. Este rezultatul unui efort comun, al unor proiecte bine gândite și duse la capăt cu seriozitate. Iată că se poate: cu muncă, colaborare și dorința de a face bine comunității.” – a spus prefectul Ioana Făcăleață.

„Am făcut eforturi ca elevii să beneficieze de o unitate de învățământ nu doar renovată, ci și dotată la standarde europene. Am adus echipamente IT, materiale didactice și mobilier nou. Astăzi, Școala «Toma Brătianu» este modernizată complet și pregătită pentru generațiile viitoare.” a declarat și primarul Constantin Iatagan.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită