Web Analytics
scris miercuri, 03.12.2025

Rociu în sărbătoare, de Ziua Naţională

Rociu în sărbătoare, de Ziua Naţională

Premii pentru cuplurile longevive, pentru tinerii ajunși la majorat și pentru elevii de nota 10

În Casa de Cultură „Ilie Predescu” plină ochi, cu majoritatea participanților în costume naționale, la Rociu s-a organizat o zi națională ca la carte. El însuși îmbrăcat în costum național, primarul Aurel Bălășoiu a dat tonul la fiorul patriotic autentic, în asentimentul tuturor celor prezenți, roceni din toate generațiile. Muzică și versuri patriotice, interpretate de glasuri cristaline de copii, dar și de voci baritonal-impunătoare ale corului de preoți din comună, toate acestea au dat împlinire unui 1 Decembrie care a cinstit cum se cuvine comuna Rociu și pe înaintași.

Festivitatea a început cu depunerea unei coroane de flori din partea primarului Aurel Bălășoiu și a Consiliului Local la troița din lemn sculptat amplasată în parcul Casei de cultură „Ilie Predescu” și ridicată în memoria eroilor. Apoi sărbătoarea s-a mutat în interior, acolo unde invitații, în frunte cu poeta, profesoara și traducătoarea Paula Romanescu, au rostit cuvinte înălțătoare, în deplină armonie cu solemnitatea evenimentului. Iar primarul Aurel Bălășoiu n-a mai prididit cu diplomele și premiile de excelență pentru consăteni. Au fost premiate cuplurile ajunse la 50 de ani de căsătorie, seniori respectați de întreaga comunitate din Rociu.

Apoi a venit rândul tinerilor care au împlinit 18 ani, care au primit cu emoție premiile pentru majorat. Nu în ultimul rând, administrația din Rociu s-a gândit și la elevii care au terminat anul școlar 2024-2025 cu media 10. Cei trei elevi merituoși au fost aplaudați la scenă deschisă în momentul în care le-au fost înmânate premiile de excelență de către primar și au promis că nu vor uita niciodată locul de unde provin, indiferent unde îi vor purta pașii prin lumea largă. A fost frumos și înălțător la Rociu, de Ziua Națională, la un eveniment model pentru toate localitățile argeșene.
M.S.

Citește și Semnal editorial. Virgil Diaconu: „Prinţesa & Clipa mirifică/The miraculous moment”

Citește și O scrisoare inedită

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită