La data de 2 Decembrie 1918, în sala Tribunalului din Alba Iulia a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care, printre altele, s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național, componența delegației care urma să prezinte regelui și guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării unui comitet executiv din rândurile Marelui Sfat cu activitate permanentă care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei.
Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii. Randul de jos, de la stanga la dreapta : Al. Vaida Voevod, St. Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Aurel Vlad. Randul de sus : Iosif Jumanca, Romul Boila, Valeriu Braniste, V. Bontescu, Ioan Suciu, A. Lazar, E. Hatieganu, Ion Flueras (lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate).
Marele Sfat Național Român a fost organul provizoriu al puterii de stat din Transilvania până la unirea definitivă cu România, având rol legislativ. A fost ales în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1918.
Marele Sfat Naţional Român din Transilvania a fost instituit, potrivit articolului al IX-lea al Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia, „pentru conducerea mai departe a afacerilor Naţiunii Române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, drept pentru care avea „toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română, oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiile pe care le află necesare în interesul naţiunii”[1]. După constituire, Consiliul Dirigent a preluat o mare parte din aceste atribuţii, aşa încât atât presa vremii, cât şi studiile de specialitate au apreciat rostul Marelui Sfat Naţional în diverse moduri. Unele opinii l-au considerat o instituţie de tip parlamentar, ce trebuia consultată de către Consiliul Dirigent în cazuri importante, şi care avea să controleze activitatea Consiliului. Altele au conturat ideea că Sfatul trebuia să se ocupe doar de discutarea şi votarea proiectelor de lege privind reforma agrară şi legea electorală, cum s-a şi întâmplat de fapt
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, în perioada 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920.
Comisia de candidare a propus ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gheorghe Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Teodor Mihail şi Andrei Bîrsanu ca vicepreşedinţi, pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gheorghe Crişan, Ghiţă Pop şi socialistul Traian Novac ca notari.
Citește și:
- Regele Charles al III-lea, mesaj special pentru România de Ziua Națională
- Fundația Conservation Carpathia, Ordinul de Merit al Germaniei pentru proiectul de conservare din Munții Făgăraș acordat de președintele Frank-Walter Steinmeier
Comisia a propus si guvernul provizoriu, care se va numi Consiliul Deligent, alcătuit din 15 membri (10 membri ai PNR, 2 ai PSD şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni de străinătate), Vasile Goldiş (culte şi instrucţiune publică), Alexandru Vaida-Voievod (externe şi presă), Ştefan Cicio-Pop (război şi siguranţă politică), Ion Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (finanţe), Emil Haţeganu (codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (agricultură şi comerţ), Aurel Lazăr (justiţie), Octavian Goga (fără portofoliu), Romul Boilă (comunicaţii), Ion Flueraş (sănătate şi ocrotiri sociale), Iosif Jumanca (industrie). Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.
0 Comentarii