AFC Câmpulung Muscel a adunat un punct important în clasamentul Ligii 2, în etapa a 15-a. A încheiat cu scor alb întâlnirea contra celor de la FC Bacău, pe propriul teren.

Trupa lui Popovici avea trei eșecuri la rând înaintea disputei cu băcăuanii, consemnate în urma a două rezultate pozitive, o victorie și o remiză.
Acum, antrenorul formației din Câmpulung Muscel, Alecsandru Popovici, a afirmat că este încrezător pentru ceea ce va urma, după întâlnirea cu FC Bacău, sperând să tot fie obținute rezultate pozitive, iar elevii săi să mai capete un plus la capitolul moral.
”Cred că a fost un duel echilibrat din toate punctele de vedere, mai ales pe un asemenea teren. Cred că a fost un efort foarte bun făcut de noi, am dat dovadă de caracter, am suferit, dar și noi am avut șansele noastre, ocaziile au fost împărțite. Cred că e mai dureros că nu am marcat.
Felicit jucătorii, au făcut tot ce au putut pe tot parcursul jocului, nu au făcut erori, de aceea cred că nici nu am primit gol. Este un punct, nu știu cât ne ajută, dar cred că e încurajator pentru viitor. Ne vor aștepta meciuri grele, dar situația nu e una care să ne facă să ne resemnăm.
Trebuie să fim bărbați, să luptăm și să stoarcem cât putem din fiecare meci. Sper să reușim și în deplasare să înscriem, dar și să venim cu puncte, care ne-ar ajuta. E important să reușim să obținem rezultate pozitive și să nu ne îndepărtăm de celelalte contracandidate.
A fost un meci pe muchie de cuțit, noi am avut șansele noastre, dar la fel și ei”, a spus Alecsandru Popovici, la finalul confruntării.
AFC Câmpulung Muscel, care a ajuns la 9 puncte și se află acum pe antepenultimul loc, 20, este cu un punct peste poziția a 21-a, CS Tunari, și are două puncte peste locul 22, CSM Olimpia Satu Mare.
Referitor la situația sa, Alecsandru Popovici a declarat că vrea să continue la echipă, fiind convins că poate să o salveze la finalul întrecerii de Liga 2.
”Sunt optimist, băieții depun efort, nu am probleme în pregătire, văd că fac tot ce pot. J
Jucătorii sunt pregătiți destul de bine, iar dacă vom avea răbdare, echipa va avea mari șanse să se salveze.
M-am atașat de acest loc, vreau să reușesci!”, a mai spus Popovici, potrivit liga2.ro.




0 Comentarii