Web Analytics
scris vineri, 28.11.2025

METEO: Ploi, lapoviță și ninsoare până duminică seara, în toată țara

Meteorologii anunță ploi abundente în toată țara până duminică seara. În opt județe este Cod galben de ploi. Se așteaptă peste 40 l/mp, transmite MEDIAFAX.

METEO: Ploi, lapoviță și ninsoare până duminică seara, în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea, valabilă până duminică seara, 30 noiembrie, ora 20.00. ANM a emis și o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, în vigoare până sâmbătă la ora 10.00. Conform informării meteo, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.

Citește și: Românii, puși pe drumuri din cauza noilor buletine electronice. Lipsa cititoarelor de cip blochează dovedirea domiciliului

Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 de litri pe metru pătrat, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali, de 35-45 l/mp și local de 60-80 l/mp.

Atenționarea Cod galben vizează zona montană și deluroasă a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău, sudul județului Hunedoara, precum și zona de munte a județului Mehedinți. În aceste zone va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20-30 l/mp și izolat peste 40 l/mp, până vineri dimineață. Local și temporar vântul va avea intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită