Un medic primar specializat în chirurgie generală a povestit, pe rețelele de socializare, cum a fost certat de un pacient pentru că l-a operat prea repede, după ce inteligența artificială i-a spus că operația trebuia să dureze mult mai mult.

Dr Constantin Truș, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Apostol Andrei” din Galați, a povestit o întâmplare prin care a trecut. Un pacient, care s-a prezentat cu un furuncul, l-a acuzat că nu i-a acordat toate îngrijirile pentru că inteligența artificial i-a spus că operația la care a fost supus trebuia făcută într-un timp mai mare.
„L-am operat relativ rapid și în douăzeci de minute eliminasem abcesul acela masiv, curățând totodată și țesuturile adiacente. Am instituit tratamentul cu antibiotice, dar am montat și o meșă pentru a colecta resturile infecției care astfel urmau să fie eliminate în decurs de 24-48 de ore, postoperator”, a povestit medical.. „Tot răul spre bine, ați spune, nimic grav, am eliminat focarul și am poziționat pacientul pe drumul către vindecare. Ați avea dreptate, dar ca și mine, nu ați luat în considerare elementul cheie: pacientul „bine” informat prin căutări pe internet și un AI instalat pe telefon, dispus să-i cânte în strună. «Cât a durat operația?», au fost cuvintele pe care pacientul mi le-a adresat la vizita de a doua zi”, a mai povestit medicul. Iar doctorul i-a răspuns: „Douăzeci de minute, din ce-mi aduc aminte”, în timp ce verifica starea operației. După răspunsul său au venit și acuzațiile pacientului, care se informase despre operație întrebând inteligența artificială.
„«Păi am întrebat AI-ul de pe telefon și operația ar fi trebuit să dureze o oră. Ce nu mi-ați făcut? Ați mai lăsat infecție în mine, ați mai lăsat ceva și pentru data viitoare, sau cum?», m-a apostrofat deodată pacientul cu tonul unui profesor sever care te prinde că ai copiat. «Poftim?», l-am întrebat surprins. «Scrie aici, e răspuns dat de AI, operația trebuia să dureze o oră, de ce a durat doar douăzeci de minute?», a spus pacientul, arătându-mi ecranul telefonului”.
Medicul a explicat în continuare: «Diferă de la caz la caz, dacă există ramificații, septuri multiple, dar din fericire la dumneavoastră nu a fost cazul. Aveți încredere, am eliminat tot ce era de eliminat…», dar cuvintele mele nu ajungeau la el”. „Păi și asta? Asta ce e? Nu e doar pansament, ce e asta?”, ar fi întrebat tânărul apoi despre meșa montată pentru a colecta resturile infecției care astfel urmau să fie eliminate în decurs de 24-48 de ore, postoperator. „Este o meșă care are rolul de a drena puroiul care se mai formează”, i-ar fi răspuns apoi doctorul. Dubiile pacientului, provocate de ceea ce a citit pe internet, nu dispăruseră. „Complet nemulțumit, pacientul m-a apostrofat din nou, foarte supărat: «Și de ce a mai rămas puroi? Ați spus că ați eliminat tot, că ați făcut totul în douăzeci de minute, nu? Uite că nu ați făcut tot. Dacă dura o oră operația, așa cum scrie aici, nu mai era nevoie de meșă, corect?»”, mai relatează doctorul. Medicul i-a răspuns și de această dată: „«Incorect. Infecția era generalizată, de aceea ați venit la noi cu febra aceea mare și abia ținându-vă pe picioare. Eu am eliminat abcesul, imens de altfel, dar nu aveam cum să elimin infecția care se împrăștia deja în tot corpul. Asta fac acum antibioticele, elimină rămășițele infecției, iar meșa de tifon le exteriorizează», am răspuns pe un ton calm. Aparent, tonul meu calm nu a fost suficient, pacientul continuând furios: «Nu puteați să și închideți la loc? Stau așa, necusut, nimic, e anormal…». «Nu este anormal, abcesul a fost unul de mari dimensiuni și a lăsat un gol în urmă. Rana se închide din interior spre exterior, nu e o idee bună să cos exteriorul acum. Se va forma o cavitate ce se poate reinfecta foarte ușor și… nu vreau să ajungeți din nou în situația din care tocmai v-am scăpat», am răspuns, cu rezerva de răbdare pe sfârșite, fiind neplăcut surprins de tonul… hai să-i zicem neprietenos pe care îmi vorbea pacientul”, a mai spus medical, conform libertatea.ro.




0 Comentarii