Web Analytics

articol scris miercuri, 26 noiembrie 2025

Pentru ce sume au devenit corupți patru agenți de poliție

Patru agenți de poliție din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dolj – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Craiova sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată.

Marți, 25 noiembrie, ofițerii DGA Dolj alături de cei de de la Structura Centrală, dar și din Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și chiar și din Argeș au făcut cercetări sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

„În fapt, în luna octombrie 2025, cei 4 agenți de poliție, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acestea, au efectuat mai multe activități legate de înmatriculare (atât provizorie, cât și definitivă) și de radiere a vehiculelor, activități pentru care au primit sume de bani mai mari decât cele pentru care au emis chitanță, fără a oferi rest și fără intenția de a remite vreo sumă de bani ca rest (însușindu-și astfel diferența cu titlu de mită)”, se arată în comunicatul DNA.

Din probe a rezultat că inculpații, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 și 150 de lei, facilitau înmatricularea unor autovehicule fără respectarea prevederilor legale.

Mai exact, primeau dosare de la persoane interpuse, altele decât cele înscrise în contractul de vânzare–cumpărare al autoturismelor, fără existența unor procuri speciale în forma autentică, sau prelucrau dosare de înmatriculare fără programare.

Persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Citește și VIDEO. Români și moldoveni falsificau acte și permise de conducere în Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Când se va liberaliza prețul gazelor naturale. Explicațiile ministrului Energiei

Liberalizarea pieței gazelor naturale din România necesită o perioadă de pregătire și măsuri de tranziție, astfel încât schimbările să nu […] Citește!

Polițiștii efectuează peste 70 de percheziţii, în cadrul operațiunii Jupiter, care vizează în special persoanele care deţin ilegal arme şi muniţii

”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al […] Citește!

Ajutoarele la energie devin „și mai țintite”: Registrul consumatorilor vulnerabili, prioritatea Guvernului

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, spune că prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili, bazat pe o evaluare corectă. Ajutorul […] Citește!

MAI denunță o campanie de manipulare: Postări false ar urmări să provoace tensiuni între cetățeni și forțele de ordine

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra apariției unei campanii de dezinformare în mediul online, prin care sunt distribuite mesaje ce […] Citește!

Update. Ce zice Poliția despre accidentul de la Mărăcineni

IPJ Argeș au revenit cu noi informații în legătură cu accidentul petrecut sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în comuna Mărăcineni. Polițiștii […] Citește!

Ministrul Apărării cere verificări după ce o femeie a fost atacată cu cuțitul de soțul militar

Ministrul Apărării, Radu Oprea, reacționează după ce o femeie a fost atacată cu un cuțit la Caracal, presupusul agresor fiind […] Citește!

Pitești. Moartea unui comis voiajor, la „Davila”

Sâmbătă, 7 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a teatrului „Alexandru Davila”, are loc piesa de teatru […] Citește!

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Jandarmii argeșeni, mobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni sunt prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete