Web Analytics
scris luni, 24.11.2025

O pianistă celebră vine la Filarmonica Pitești

O pianistă celebră vine la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifunțional, concertul simfonic susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Tiberiu Dragoș Oprea, solistă, Magdalene Ho, care va interpreta „Concertul pentru pian și orchestră” de E. Grieg. În partea a doua, publicul va audia „Dansuri norvegiene op. 35” și „Dansuri simfonice op. 64” ale aceluiași compozitor norvegian.

Magdalene Ho este o pianistă din Malaiezia, născută în 2003, care a câștigat concursul de pian de la Vevey (Elveția). Acest premiu a propulsat-o în lumea internațională a pianiștilor. A susținut concerte cu Orchestra Națională Regală Scoțiană și cu Filarmonica Națională Lituaniană. Concertele, ca solistă, și spectacolele de muzică de cameră au confirmat talentul tinerei de 19 ani. În prezent, studiază, ca bursieră, la Royal College of Music din Londra.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical „IonDacian” București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio și al filarmonicilor din țară.

Citește și Duminică, la Pitești, o nebunie de comedie!

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/concert-simfonic-magdalene-ho-tiberiu-dragos/, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită