Alertă de securitate în Olanda, după ce mai multe drone au fost detectate deasupra unei baze aeriene din sud-estul țării. Militarii au încercat fără succes să le doboare, iar incidentul a declanșat o anchetă a poliției militare.

Ministerul Apărării de la Haga a anunțat că, vineri seara, personalul care asigura paza bazei aeriene Volkel, aflată în apropierea graniței cu Germania, a observat mai multe aparate de zbor neautorizate survolând zona. Dronele au fost detectate timp de aproape două ore, între 19:00 și 21:00, în spațiul aerian interzis publicului.
În încercarea de a neutraliza dispozitivele, militarii au folosit armament de la sol, însă aparatele s-au îndepărtat înainte de a putea fi doborâte. Autoritățile nu au reușit să le recupereze și nici să stabilească deocamdată originea acestora sau motivul pentru care au pătruns într-o zonă militară restricționată.
Ministerul Apărării a subliniat că incidentul ridică semne serioase de întrebare privind securitatea instalațiilor militare, în timp ce poliția militară a deschis o investigație pentru a identifica operatorii dronelor și scopul acestui survol neautorizat.




0 Comentarii