Biserica din Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara a trecut prin momente critice după ce o lumânare aprinsă, uitată într-un colț al lăcașului de cult, a declanșat un incendiu.

Două echipaje ale ISU Hunedoara au ajuns rapid la fața locului, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La intrarea în biserică, pompierii au găsit un obiect de mobilier din lemn care fumega puternic, iar mocheta din jurul acestuia era deja afectată pe o zonă de aproximativ cinci metri pătrați. Interiorul fusese invadat de un fum dens.
Intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat extinderea focului, aceștia reușind să stingă incendiul în scurt timp și să aerisească interiorul bisericii.
Incendiul nu s-a soldat cu victime, însă incidentul readuce în atenție riscurile majore generate de lumânările aprinse lăsate nesupravegheate în lăcașurile de cult.




0 Comentarii