Web Analytics
scris sâmbătă, 22.11.2025

Cod galben de vânt și precipitații în zonele montane din Argeș

Sâmbătă dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de tip cod galben pentru zonele înalte din județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, acolo unde vremea devine deosebit de severă.

Cod galben de vânt și precipitații în zonele montane din Argeș

Avertizarea îi vizează pe cei care se aventurează la altitudini de peste 1.800 de metri, unde vântul va sufla cu putere, ajungând în unele zone să atingă viteze între 90 și 120 de kilometri pe oră. Rafalele pot crea probleme turiștilor, dar și activităților montane obișnuite, motiv pentru care meteorologii recomandă maximum de prudență.

ANM a emis și un cod galben de precipitații pentru intervalul sâmbătă, ora 10 – duminică, ora 10. În zonele montane din Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu, ploaia se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar cantitățile de apă pot trece de 30–40 l/mp.

Meteorologii avertizează că următoarele două zile vor aduce un amestec de ploi persistente, ninsori și rafale puternice de vânt, într-un interval de instabilitate ce se va întinde de sâmbătă dimineață până luni dimineață.

Specialiștii anunță precipitații abundente în aproape toate regiunile, cu zone în care cantitățile de apă pot atinge sau chiar depăși 40 de litri pe metru pătrat. Cele mai afectate vor fi nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și vestul Carpaților Meridionali, unde se va înregistra cea mai mare acumulare de ploi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită