Primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a ajuns în centrul unei situații delicate după ce identitatea sa a fost folosită fraudulos în mediul online. În ultimele zile, mai multe persoane au semnalat primirea unor e-mailuri trimise de pe o adresă care imită una oficială și care pretinde că aparține edilului.

Mesajele, redactate într-o manieră credibilă, îi îndeamnă pe destinatari să achiziționeze vouchere cadou, o practică des întâlnită în tentativele de înșelăciune derulate prin internet. Autoritățile locale au precizat că primarul nu comunică cu cetățenii prin adrese ce nu aparțin instituției și nu solicită niciodată cumpărături, donații sau transferuri de bani în acest mod.
Administrația locală îi avertizează pe cetățenii Devei să ignore asemenea mesaje, să nu transmită date personale sau bancare și să se abțină de la efectuarea oricăror plăți. Totodată, instituția anunță că va sesiza organele de anchetă, în încercarea de a identifica persoana sau grupul din spatele acestei fraude.




0 Comentarii