Web Analytics
scris joi, 20.11.2025

Continuă investiţiile mari la Lereşti

Continuă investiţiile mari la Lereşti

Deși la un moment dat era pusă sub semnul întrebării, continuarea lucrărilor la proiectele mari de infrastructură din comuna Lerești este o certitudine. Cu utilitățile asigurate în satele Voinești și Lerești, administrația locală este preocupată acum de îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din Pojorâta.

„Aici avem în lucru investiția în rețeaua de apă și canalizare cu finanțare prin Anghel Saligny. Și am finalizat licitația pentru introducerea rețelei de gaze, sperăm că lucrările să demareze în primăvara anului viitor”, ne-a declarat primarul Marian Toader. Tot din punct de vedere infrastructural, în derulare sunt lucrări de extindere a rețelei de canalizare în celelalte sate, pe străzi laterale. Plus că s-a finalizat etapa a doua a modernizării iluminatului public în comună. Având statut de stațiune turistică, Lereștiul se dezvoltă atractiv și din punct de vedere turistic. A început realizarea Crucii Eroilor de pe dealul Ciuha, un monument înalt de 20 de metri, este aproape și demararea lucrărilor la poarta de intrare în comună, cu o arcadă înălțată la 7 metri și se intervine la relocarea Monumentului Eroului Locotenent Dumitru Lazea.
Cătălin I. Butoiu

Citește și Lucrări avansate pe podul de la Căteasca

Citește și În Argeş, doar un sfert dintre unităţile şcolare folosesc catalogul electronic

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită