Web Analytics
scris marți, 11.11.2025

Alina Gorghiu. Date oficiale din Argeș privind violența domestică și ordinele de protecție

Deputata Alina-Ștefania Gorghiu, președinta PNL Argeș, a transmis pe pagina sa de Facebook date oficiale privind violența domestică și ordinele de protecție în județul Argeș, în primele opt luni ale anului 2025.

Alina Gorghiu. Date oficiale din Argeș privind violența domestică și ordinele de protecție

Citește și: CSM a depus plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu după ce aceasta s-a luat de pensiile magistraților

„În urma întrebării mele adresate Ministerului Justiției, au fost transmise datele oficiale privind activitatea instanțelor din județul Argeș, în primele 8 luni ale anului 2025, referitoare la cauzele de violență domestică și ordinele de protecție.

În această perioadă, instanțele din Argeș au înregistrat 17 cauze noi având ca obiect principal violența în familie (art. 199 NCP):

  • Judecătoria Pitești – 8 dosare;
  • Judecătoria Curtea de Argeș – 1 dosar;
  • Judecătoria Câmpulung – 3 dosare;
  • Judecătoria Costești – 3 dosare;
  • Judecătoria Topoloveni – 2 dosare.

De asemenea, pe rolul Curții de Apel Pitești au intrat 13 cauze noi având ca obiect principal violența în familie (art. 199 NCP).

Tot în primele 8 luni, instanțele din județ au avut un volum consistent de activitate privind ordinele de protecție, parte din totalul de aproximativ 1.030 dosare înregistrate la nivelul Curții de Apel Pitești. În Argeș, rata de soluționare a cererilor pentru ordine de protecție depășește 95%, ceea ce arată reacția promptă în situații de risc pentru victime.

Situația cauzelor intrate pe rolul instanțelor din Argeș în perioada menționată având ca obiect principal ordin de protecție:

  • Tribunalul Argeș – 82 dosare;
  • Judecătoria Pitești – 319 dosare;
  • Judecătoria Curtea de Argeș – 73 dosare;
  • Judecătoria Câmpulung – 78 dosare
  • Judecătoria Costești – 84 dosare;
  • Judecătoria Topoloveni – 46 dosare.

Soluțiile pronunțate în cauzele penale de violență domestică au vizat în special condamnări, inclusiv condamnări fără acord de recunoaștere, precum și soluții de încetare a procesului penal în cazurile prevăzute de lege.

Datele confirmă presiunea semnificativă asupra instanțelor din Argeș și nevoia de consolidare a instrumentelor de protecție pentru victimele violenței domestice.

Siguranța femeilor și a copiilor rămâne o prioritate” – a transmis Alina-Ștefania Gorghiu, deputată PNL.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...