Statul român se pregăteşte pentru o mare achiziţie: cele mai frumoase scrisori din literatura română. Corespondenţa în original dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle ar trebui astfel să revină în România din Statele Unite. Corespondenţa între cei doi este parte din moștenirea de familie a Veronicăi Micle şi se află acum în posesia unui colonel din Statele Unite. Scrisorile vor fi repatriate şi expuse la Muzeul Literaturii. Pentru acestea, statul român va plăti aproximativ 1.200.000 de euro.

„S-a constituit această comisie de negociere care este formată din specialişti urmând ca, până la sfârşitului lunii, să se stabilească din punct de vedere al autenticităţii, după aceea să se discute pe preţul per bucată al fiecărei părţi din această colecţie”, a declarat Demeter Andras Istvan, ministrul Culturii.
Strănepoata Veronicăi Micle a moştenit exemplarele valoroase, iar o apropiată a îndemnat-o să le publice. În prezent, ele se află în colecţia unui colonel din America.




0 Comentarii