Web Analytics
scris sâmbătă, 08.11.2025

Vadim Rață, fotbalistul Argeșului, înainte de duelul cu Rapid: „Întâlnim o echipă pragmatică”

Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 20.30, are loc jocul Rapid București – FC Argeș, din cadrul etapei a 16-a din SuperLiga.

Vadim Rață, fotbalistul Argeșului, înainte de duelul cu Rapid: „Întâlnim o echipă pragmatică”

Giuleștenii au parte de un sezon fantastic și împart primul loc al clasamentului cu FC Botoșani. De partea cealaltă, piteștenii sunt printre surprizele plăcute ale campionatului și au arătat o formă excelentă, fiind pe loc de play-off.

În cadrul unei conferințe de presă, Vadim Rață, fotbalistul echipei FC Argeș, a spus:

„A fost un sezon reușit, însă trebuie să menținem același ritm, deoarece mai sunt foate multe puncte puse în joc și mai avem de muncit.

Am văzut ultimele meciuri ale giuleștenilor, Rapid este o echipă foarte pragmatică, îmi aduce aminte de CFR, formația de pe vremuri, care cucerea cinci campionate,

Giuleștenii s-au apărat foarte bine și la primele ocazii pe care le-au avut, au introdus mingea în plasă, așa că ne așteaptă un meci greu, dar avem și noi punctele noastre forte. Moralul este foarte bun; cât avem rezultate, tot timpul e bine,

Îmi place aici, iar soția mi-a spus că Piteștiul ne-a primit foarte bine. Suporterii, de asemenea, sunt foare atașați de echipă, îi văd atât la meciurile de acasă, cât și la cele din deplasare!”.

Citește șii: Se anunță spectacol în Giulești! Rapid – FC Argeș, astăzi, de la ora 20.30, în etapa a 16-a din SuperLiga

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...