Poliția britanică a reținut doi suspecți după un atac cu cuțitul produs sâmbătă seară într-un tren care circula spre Huntingdon, în Cambridgeshire. Mai multe persoane au fost rănite, iar forțele de ordine au intervenit în număr mare, trenul fiind ulterior securizat, potrivit Poliției Transporturilor din Marea Britanie.

Incidentul s-a produs în jurul orei 22:00, când mai multe apeluri la numărul de urgență 999 au anunțat atacul, potrivit BBC.
Zece persoane se află în spital, nouă dintre ele fiind considerate în stare critică, cu răni care le pun viața în pericol.
Citește și Alertă în Belgia: drone observate deasupra unei baze militare NATO
Polițiști înarmați au intervenit rapid, iar peste 30 de ofițeri au fost trimiși la fața locului.
Autoritățile au precizat că ancheta este în curs și că vor reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi confirmate.
Poliția Transporturilor din Marea Britanie a cerut publicului să evite zona și a transmis că trenul a fost securizat, în timp ce pasagerii sunt asistați de echipele de intervenție.
London North Eastern Railway (LNER) a anunțat că pasagerii ar trebui să evite călătoriile duminică, din cauza unei perturbări majore a traficului feroviar.
Într-un comunicat transmis duminică, directorul general al companiei, David Horne, a declarat că este „profund șocat și întristat de acest incident grav” și a mulțumit echipelor de intervenție pentru reacția lor „rapidă și profesionistă




0 Comentarii