Web Analytics
scris sâmbătă, 01.11.2025

Pitești. Tânără fără permis auto, prinsă de două ori la volan. A ajuns noaptea după gratii

În seara zilei de joi, 30 octombrie, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în trafic, pe bulevardul Libertății, o piteșteancă în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism.

Pitești. Tânără fără permis auto, prinsă de două ori la volan. A ajuns noaptea după gratii

Citește și: Ducele de Albota, copilot de raliu. „Uite, bă, cum termin eu mandatul mai repede! Și-i fac pe plac lu’ dom’ Mînzînă!”

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că tânăra nu figurează ca fiind deținătoare de permis de conducere.

Prin urmare a fost condusă la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept.

Totodată, s-a stabilit că aceeași tânără a mai fost depistată în trafic de polițiștii Secției 3, pe 27 octombrie, în jurul orei 16:00. Unde? Pe strada Argedava din Pitești. Și, evident, nu avea permis de conducere.

Astfel, în noaptea de joi, spre vineri, 30 spre 31 octombrie, după administrarea probatoriului, tânăra de 18 ani a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de vineri, 31 octombrie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită