Organizatorul marșului comemorativ care a avut loc, joi, în București, pentru a marca zece ani de la tragedia de la Colectiv a fost amendat cu 3000 de lei de Jandarmeria Română, pe motiv că ar fi depășit ora 23.00, la care, conform legii,, ar fi trebuit să se încheie evenimentul.

Câteva sute de persoane s-au adunat, joi, la ora 18.00, în Piaţa Universităţii, de unde au plecat în marş către fostul club, unde, în urmă cu 10 ani, zeci de oameni au murit și sute au fost răniți. Manifestaţia s-a desfăşurat sub titlul: „Solidaritate pentru dreptate; 10 ani fără justiţie”. Manifestanţii au purtat bannere cu mesaje precum: „Corupţia încă ucide”, ‘„10 ani de la Colectiv şi niciun spital pentru marii arşi”, „#Colectiv65”.
Citește și: Schimbare radicală în plata amenzilor contravenționale
Conform unei filmări postate pe facebook de organizatorul marșului, Marian Rădună, reprezentanții Jandarmeriei au considerat că cele aproximativ 25 de persoane care se aflau, la comemorare, în fața clubului Coectiv, după ora 23.00, ar fi continuat marșul care nu mai era autorizat, motiv pentru care au aplicat amenda.
Conform procesului verbal întocmit de Jandarmerie, „În calitate de organizator, acesteia i s-a pus în vedere faptul că la ora 23.00, activitatea sa a fost depășită. Nu a luat măsuri pentru închiderea adunării publice la care mai participau aproximativ 25 de persoane și a meționat că îmi asum, fiind filamt cu camera din dotare când a spus acest lucru.”
Marian Rădună a explicat însă că marșul pentru care primise autorizație se încheiase de mult, iar cei rămași în fața clubului participau la o activitate comemorativă care, conform legii, nu are nevoie de autorizare.
Citește și: Un preot a făcut scandal în trafic și a ajuns la poliţie


 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
			 
				 
				 
				 
				 
				 
				 
				

0 Comentarii