Web Analytics
scris miercuri, 29.10.2025

FC Argeș Basketball – CSM Oradea, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 18, în LNBM

FC Argeș Basketball are evoluții foarte bune în Liga Națională, a ajuns la cinci victorii consecutive în startul noului sezon. „Vulturii” au muncit din greu pentru aceste succese și speră să facă aceeași figură frumoasă și în meciul pe care-l vor susține cu CSM Oradea, acasă, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 18.

FC Argeș Basketball – CSM Oradea, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 18, în LNBM

FC Argeș a înregistrat victorii importante în noul sezon, dar primul test foarte dificil din actuala stagiune îl va susține împotriva vicecampioanei CSM CSU Oradea, sâmbătă, 1 noiembrie, pe propriul teren, iar antrenorul piteștenilor își dorește ca echipa să uite tot ce s-a întâmplat până la acest moment.

„Revenind la ideea planurilor, am avut un prim obiectiv, de a ajunge la 5/0 în momentul pauzei. Programul devine din ce în ce mai dificil, iar noi va trebui să uităm ce a fost până acum și să ne pregătim bine pentru jocul cu Oradea”, a spus Nebojša Vidić, potrivit paginilor oficiale de socializare ale echipei.

Miza meciului de sâmbătă este una extrem de mare: cine învinge va rămâne în fruntea clasamentului!
Biletele sunt disponibile pe www.biletesmart.ro, dar și la Casieria Pitești Arena.
Citește și: Metaloglobus – FC Argeș, astăzi, de la ora 15, în grupele Cupei României

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită