# Procesul pe fond va începe pe 29 septembrie, la Tribunalul Argeș
În toamna lui 2015, la capătul a peste cinci ani de procese, Primăria Piteşti câştiga definitiv şi irevocabil dreptul de proprietate asupra celor 131 de hectare de la fostul CET Sud. Iar la scurt timp Primăria Pitești a anunțat că acolo vrea să facă un parc industrial și a luat legătura cu mai mulți potențiali mari investitori.
Numai că anul trecut oficialii Primăriei au descoperit la Cadastru că o parte dintre proprietățile pentru care municipalitatea pretinde dreptul de proprietate se suprapun cu alte proprietăți de la Bradu. Cum soluționarea pe cale amiabilă nu a fost posibilă, Primăria Pitești a declanșat o acțiune în instanță prin care a cerut ca Primăria Bradu să fie obligată să emită certificatul de urbanism pentru terenul aflat în litigiu. Iar primul termen pe fond al procesului va fi pe 29 septembrie, la Tribunalul Argeș.
0 Comentarii