
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană posibil decedata a fost observată în zona unul lac de acumulare de pe raza municipiului Câmpulung.
Trupul neînsuflețit a fost scos la mal cu sprijinul pompierilor, constatându-se că persoana în cauză, femeie de aproximativ 50 de ani, este decedată.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, însă până la acest moment nu a fost stabilită identitatea persoanei în cauză.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.
Pentru stabilirea cauzei medicale a decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.
Foto generic




0 Comentarii