Web Analytics
scris vineri, 24.10.2025

Deputatul de Argeș Tudor Ionescu cere „explicații publice imediate” în incidentul cu gazele de la Mioveni

Incidentul petrecut la Mioveni, joi, 23 octombrie, când cetățenii au semnalat un miros puternic de gaz resimțit pe o arie extinsă, ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care autoritățile și operatorii implicați gestionează siguranța publică.

Deputatul de Argeș Tudor Ionescu cere „explicații publice imediate” în incidentul cu gazele de la Mioveni

Citește și: Prefectul Ioana Făcăleață despre mirosul puternic de gaz de la Mioveni: ”Luăm măsuri! Sunteți în siguranță!”

O spune Tudor Ionescu, deputat S.O.S. de Argeș, care precizează: „Potrivit informațiilor de care dispun, sursa mirosului ar fi o emisie de etilmercaptan apărută în contextul punerii în funcțiune a noii stații de reglare-măsurare operate de Transgaz.

Chiar dacă nu există, în acest moment, indicii privind un pericol imediat pentru populație, solicit instituțiilor abilitate – ISU, Agenția pentru Protecția Mediului și furnizorii de gaze – să manifeste vigilență maximă și transparență totală, pentru a evita orice risc asupra sănătății și siguranței oamenilor.

Solicit conducerii Transgaz să ofere explicații publice imediate și să prezinte măsuri concrete pentru a garanta că asemenea incidente nu se vor mai repeta. Totodată, cer autorităților locale și județene să nu mai trateze cu superficialitate problemele care privesc siguranța cetățenilor.

Locuitorii orașului Mioveni au dreptul să știe ce s-a întâmplat, de ce și cine își asumă responsabilitatea.

Voi monitoriza personal întreaga situație și voi cere răspunsuri oficiale de la toate instituțiile implicate.

Siguranța locuitorilor din orașul Mioveni și din întreg județul Argeș nu poate fi subiect de neglijență tehnică sau birocratică”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită