Web Analytics
scris miercuri, 22.10.2025

Cum pot fi mobilizați românii din străinătate în cazul unui război. Șeful Armatei explică

Cum pot fi mobilizați românii din străinătate în cazul unui război. Șeful Armatei explică

Şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a explicat, miercuri, care este procedura prin care pot fi mobilizaţi români din străinătate în cazul unei situaţii de război.

„Apărarea naţională este o datorie constituţională pentru fiecare cetăţean al României. Drept urmare, indiferent că avem domicilul stabil în România sau în afara teritoriului naţional, ordinele de mobilizare vor fi eliberate. În conformitate cu proiectul de Lege 446, care sper din tot sufletul ca astăzi să fie aprobat, termenul de prezentare la unităţile în care sunt luaţi în evidenţă este modificat la 15 zile. Nu aş putea să fac acum o supoziţie câţi dintre cei care au domicilul stabil în străinătate se vor prezenta la mobilizare. Dar, repet, este o datorie constituţională a fiecăruia şi o obligaţie legală”, a declarat şeful Statului Major al Armatei, într-o conferință de presă, potrivit News.ro. 

Citește și Peste 800 de lideri, cercetători și laureați Nobel cer o pauză în dezvoltarea AI

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită