C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu — unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nicio ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!
Lucian Blaga (1895-1961, „Poemele luminii”, 1919)
Citește și Răgaz pentru suflet (35). Toamnă
Citește și Răgaz pentru suflet (34). Nu regret
0 Comentarii