Web Analytics

articol scris miercuri, 02 august 2017

Sinodul BOR avertizează că nu pot fi hirotoniţi preoţi cei care absolvă Teologia Pastorală la Piteşti

5 calinic

5 calinic# Arhiepiscopia înfruntă Patriarhia # „În facultate se intră cu binecuvântarea episcopului local, nu a patriarhului!”, spune în replică ÎPS Calinic
Începând cu anul universitar 2011-2012, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Pitești nu a mai fost posibilă organizarea unui examen de admitere la specializarea Teologie Pastorală. Și asta deoarece acest program de studii universitare de licență este în lichidare, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod nr. 45/2011, care a stabilit ca „începând cu anul universitar 2011-2012, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești să nu mai școlarizeze studenți la specializarea Teologie Pastorală  și, prin urmare, să nu mai organizeze concurs de admitere pentru această specializare”.

Potrivit unei alte Hotărâri a Sfântului Sinod, nr. 3.585/2013, „necesarul pastoral misionar al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului este asigurat de celelalte patru facultăți de teologie ortodoxă din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei”. Potrivit unor surse, în urma unei vizite neanunțate de la Patriarhie, de prin 2011, care a ocolit biroul rectorului de atunci, Gheorghe Barbu, și a poposit direct în cabinetele profesorilor  de la Teologie, unde s-au găsit grave abateri,  s-a lăsat cu această interdicție de a mai scoate preoți la Universitatea Pitești. Interdicție ce nu a putut fi ridicată nici de actualul rector, Dumitru Chirleșan, care a încercat să facă lobby pe dealul Mitropoliei.

Lectorul Caliopie ar fi tras sfori pentru redactarea unui nou contract de studii la Universitatea Pitești

În schimb, prin Hotărâre a Senatului UPIT, la cererea celor de la Teologie (umblă vorba că la insistențele lectorilor de aici, printre care și protosinghelul Caliopie), a fost aprobat Contractul de studii pentru anul I, valabil pentru anul universitar 2017-2018. Iar în acesta se specifică faptul că „studentul are dreptul să participe la formarea/instruirea prevăzută în curriculum și la activitățile didactice suplimentare organizate la cerere, în conformitate cu prevederile cartei universitare și cele ale Senatului Universității din Pitești”.
Ca dovadă că domeniul are căutare, în ciuda taxei anuale mai mari (4.000 de lei în total) decât în cazul altor facultăți, la Facultatea de Teologie s-au înmatriculat 25 de studenți în sesiunea din această vară, iar 10 au aplicat pentru modulul care le conferă accesul la cursuri specifice care includ Studiul Vechiului și al Noului Testament, formare duhovnicească și practică liturgică, Teologie Fundamentală, Teologie Liturgică și altele, care în principiu le-ar asigura accesul la o parohie, toți având binecuvântarea ÎPS Calinic. Având anumite temeri, studenții i-au asaltat cu întrebări pe profesori iar aceștia s-au adresat Arhiepiscopiei, care i-a liniștit spunându-le că nu facultatea sau modulul îi face preoți. Ci… Arhiepiscopia.

Patriarhia zice că nu pot fi hirotoniți preoți cei care absolvă la Pitești

5 PatriarhieTotuși, răspunzând solicitării noastre, Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploișteanul, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ne-a scris: „Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, preoții și diaconii se recrutează dintre doctorii absolvenți de masterat și licențiații facultăților de teologie, specializarea Teologie Pastorală, care au susținut examenul de capacitate preoțească. Prin urmare, pot fi hirotoniți preoți doar absolvenții specializării Teologie Pastorală din cadrul Facultăților de Teologie Ortodoxă care au această specializare”. Destul de clar, nu? Cine termină Facultatea de la Pitești nu poate fi hirotonit.

Calinic susține că Mântuitorul nu le-a cerut diplomă discipolilor

Însă potrivit principiului, Patriarhul este primul dintre egali și nu se amestecă, ÎPS Calinic a replicat că în facultate se intră cu binecuvântarea episcopului local, nu a patriarhului și că Mântuitorul nu le-a cerut diplomă de teologie discipolilor. Și realitatea a dovedit că tot arhiereul locului este cel care poate hirotoni, chiar dacă preoții nu sunt absolvenți de Teologie, ci ai altor facultăți. Vezi și cazul episcopului Hușilor, implicat recent într-un ditamai scandalul cu preotul care îi era iubit.

Distribuie!

0 Comentarii

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Pitești. Târg de adopții în premieră, în Piața Vasile Milea

Piteștiul devine, pentru trei zile, locul în care iubitorii de animale pot face o faptă bună și, poate, își pot […] Citește!

Scandalul cabanelor Romsilva: investiții consistente, venituri neclare și acuzații privind folosirea lor în interesul unor baroni locali

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția asupra situației financiare a mai multor cabane în care Romsilva […] Citește!

„Culori de pace” și frumusețea satului românesc, într-o nouă expoziție de pictură la Muzeul Golești

Muzeul Golești găzduiește, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026, expoziția „Culori de pace”, un eveniment artistic dedicat sensibilității, […] Citește!

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete