Web Analytics
scris miercuri, 15.10.2025

Argeș. Reținut pentru că și-a agresat fiica vitregă și soția

Marți, 14 octombrie, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați de o tânără în vârstă de 18 ani, din oraș, că a fost agresată de tatăl vitreg, de 33 de ani, în timp ce se aflau la locuința comună din Ștefănești.

Argeș. Reținut pentru că și-a agresat fiica vitregă și soția

Citește și: Prins la Mioveni cu sute de pachete de țigări de contrabandă

Potrivit Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, situația a fost evaluată, rezultând că sunt îndeplinite condițiile de emitere a unui ordin de protecție provizoriu, pe care polișiștii l-au pus în aplicare în acest caz.

De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești – informează Biroul de presă al IPJ Argeș.

Ulterior, cu ocazia aducerii la cunoștință a prevederilor ordinului de protecție, bărbatul a agresat-o pe soția sa, fapt pentru care în cauză a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de miercuri, 15 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită