Web Analytics
scris marți, 14.10.2025

Marius Budăi (PSD): Salariul minim va creşte în anul următor, nu va fi îngheţat

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, marţi, că salariul minim va creşte anul viitor şi nu va fi îngheţat, menţionând că social-democraţii nu vor accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, transmite Agerpres.

Marius Budăi (PSD): Salariul minim va creşte în anul următor, nu va fi îngheţat

Citește și Curtea de Argeș. Tânăr prins drogat la volan

„Salariul minim va creşte în anul următor! Nu va fi îngheţat! Vă asigur de acest lucru! PSD nu va accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene care reglementează salariul minim european”, a scris Budăi, pe Facebook.

El a adăugat că PSD s-a luptat atât în Parlamentul European, cât şi în Guvern şi în Parlamentul României pentru a introduce aceste garanţii pentru cei 830.000 de salariaţi care au cele mai mici venituri.

„Personal, în calitate de ministru al Muncii susţinut de PSD, am modificat un punct de vedere al unui Guvern strict de dreapta care se opunea aprobării Directivei privind salariul minim european. Deci, nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte”, a explicat parlamentarul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită