Iată că, după o perioadă foarte bună, FC Argeș a cedat pe teren propriu, scor 1-0 cu Petrolul Ploiești. Cum comentați?
– Din păcate, era inevitabil, așa se întâmplă în sport, și nu doar în fotbal, vin și înfrângerile. Important este cum vom gestiona acest moment, pentru că a venit o înfrângere după o perioadă lungă foarte bună. Lumea deja se gândea la locul întâi, la Cupele Europene, deşi am spus-o de fiecare dată că deocamdată nu am câștigat nimic și că nu suntem o echipă care să se lupte pentru locurile fruntașe ale campionatului. Suntem o echipă nou promovată, cu un buget foarte mic. Lumea trebuie să înțeleagă că se fac eforturi ca această echipă să poată merge mai departe, cu toate că ne gândim să facem performanță. În primul rând, acest club trebuie să se stabilizeze din toate punctele de vedere.
„Din păcate sau din fericire, avem 5 jucători la echipele naționale”
Ce ne puteți spune despre perioada de pauză pentru jocurile echipelor naționale? Ați stabilit vreun meci amical? Unde va fi pregătirea?
– Pregătirea se va efectua la Albota. Din păcate sau din fericire, avem 5 jucători la echipele naționale. Nu îi vom avea la această pregătire, dar este important pentru orice jucător, este important pentru club că avem jucători la mai multe echipe naționale. Încercăm să gestionăm momentul, să ne pregătim cât mai bine și să câștigăm următorul meci.
Ați stabilit un meci amical în această perioadă?
– Da, sunt două variante pe care le-au ales colegii mei. Vom vedea, dar este clar că vineri vom avea un meci amical.
Apropo de jucătorii convocați la echipele naționale… Haideți să-i nominalizăm.
– Este vorba despre Yanis Pîrvu, Mario Tudose, Sadriu, Rață și Esteban Orozco. La echipa națională a României îi avem pe cei doi, Yanis Pîrvu și Mario Tudose.
„Nu suntem în momentul de față un club care se poate lupta cu marile echipe ale campionatului”
Cum vedeți următoarea confruntare din campionat, cea cu Farul Constanța?
– Toate meciurile vor fi grele. Oamenii au înțeles că suntem o echipă nou promovată, dar o echipă bună, o echipă care poate câștiga în fața oricărui adversar. Putem câștiga în fața oricărui adversar în acest campionat, dar, repet, noi nu suntem în momentul de față un club care se poate lupta cu marile echipe ale campionatului. Sau, din punct de vedere financiar, avem probleme și o ducem greu. Dar încercăm totuși să suplinim prin alte metode, nu prin bani, pentru că bani nu avem.
Apropo de această chestiune, care este situația salariilor, a primelor? Mă refer la situația financiară de la jucători.
– Jucătorii sunt cu salariile la zi, dar nu am putut încă să le ofer nici măcar prima de promovare care trebuia plătită de acum multe luni de zile.
Apropo de chestia asta, mai căutați sponsor principal? Ați găsit ceva? Sunteți în discuții?
– Suntem în discuții cu toată lumea și căutăm zi de zi bani. Va fi un final de an greu, din punct de vedere financiar, pentru noi.
„Vor fi jucători care vor mai pleca, de adus probabil că o să aducem, dar foarte puțin”
Am înțeles. Ce noutăți aveți sau ce ne mai puteți spune despre stadion? Care mai este situația? Încep lucrările?
– Eu sper că într-o lună de zile să începem săpăturile la teren. Nu mai vreau să mai dau o dată fixă, pentru că nu știu exact care va fi data, dar în cel mai scurt timp vom începe lucrările. Sunt convins de asta. Domnul primar Cristian Gentea chiar face eforturi și de curând a fost la București. Face eforturi să înceapă lucrările cât mai rapid. Și cu siguranță vor începe, pentru că mie mi-a demonstrat că acolo unde se implică, nu știu cum face, dar rezolvă. Sunt convins că va rezolva și problema aceasta cu stadionul.
În privința jucătorilor ce ne puteți spune, vor mai pleca, vor mai veni în iarnă? Ce planuri aveți?
– În perioada de iarnă, da, vor fi jucători care vor mai pleca, de adus probabil că o să aducem, dar foarte puțin. De plecat, da. Și au o șansă până la iarnă să ne demonstreze că ne putem baza în continuare pe ei. Dacă nu, este clar că ne vom mai despărți de mai mulți jucători.
Citește și Mario Tudose se pregătește pentru meciurile cu Serbia și Cipru
Citește și Atenție! Austria vrea să câștige la scor meciul cu România
0 Comentarii