Directorul interimar al DSP Iași, dr. Liviu Stafie, a confirmat marți că o a doua probă, prelevată de pe mâna unei asistente de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, a ieșit pozitivă pentru bacteria Serratia marcescens.
Potrivit acestuia, de la terapia intensivă din corpul A al Spitalului pentru copii „Sf Maria” din Iaşi au fost prelevate sute de probe din instalaţiile de aer, suprafeţe, reţele de scurgere, mâinile personalului, după depistarea focarului cu bacteria Serratia marcescens, însă până acum doar două dintre acestea s-au pozitivat. „Avem două pozitivări. Una în scurgerea unei chiuvete şi alta în proba de pe mâna unei asistente”, a declarat presei dr Liviu Stafie.
Citește și: Șeful secției de psihiatrie a unui spital, prins băut și drogat la volan
La Spitalul „Sf Maria” au fost impuse o serie de măsuri care vizează, printre altele, revizuirea planului de autocontrol şi a fişelor epidemiologice, monitorizarea permanentă a florei microbiene, raportarea imediată a oricărui focar, inclusiv în weekend.
Scandalul de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a izbucnit după ce șase copii au murit acolo, infectați cu bacteria Serratia. Al șaptelea deces a fost al unui copil transferat la București. Era pozitiv pentru bacteria periculoasă când a fost adus în Capitală și, chiar dacă testul a ieșit negativ după trei zile, medicii nu au reușit să îl salveze.
0 Comentarii