Dacia propune al doilea model full electric. După Spring, fabrica de la Mioveni prezintă Hipster, un vehicul electric compact destinat deplasărilor urbane.
Potrivit Reuters, Dacia Hipster va avea o lungime de 3 metri, o greutate de 800 de kilograme şi un portbagaj de 70 de litri, care însă poate ajunge la 500 de litri după rabatarea banchetelor din spate. Dacia susţine că Hipster se poate încărca la o priză casnică obişnuitp, iar două încărcări săptămânale sunt suficiente pentru transportul urban.
Citește și: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se confruntă cu noi moţiuni de cenzură
Hipster ar urma să coste maximum 15.000 de euro. Dacia nu a oferit detalii despre autonomia bateriilor. Constructorul de la Mioveni susţine că Hipster „se remarcă prin designul său foarte simplu și robust: un bloc așezat ferm pe patru roți la cele patru colțuri. Nu există console nici în față, nici în spate. Această simplitate se reflectă în designul părții frontale, care este complet orizontală și încorporează faruri elegante care conferă un aspect serios, dar prietenos. Prioritatea este acordată funcționalității în partea din spate: hayonul acoperă întreaga lățime și se deschide în două părți, pentru a oferi acces ultrapractic la portbagaj”.
0 Comentarii