Cum comentați ultimele trei rezultate ale echipei, pe fiecare în parte, 3-3 la UTA, victoria cu Universitatea Cluj și cea de la Hermannstad?
– Da, au fost trei jocuri dificile. Da, la UTA Arad știam că întâlnim o echipă foarte ofensivă, o echipă care acasă pune presiune mare. Am făcut o primă parte a jocului foarte bună. Apoi am făcut câteva greșeli de interpretare a fazelor, care, din păcate, ne-au costat. Și cred că golul al doilea al Aradului în prelungirile primei reprize a fost cumva decisiv. Pentru că, dacă reușeam să intrăm cu 3-1 la pauză, probabil că gestionam mai simplu repriza a doua. Și puteam câștiga jocul. Dar, până la urmă, așa e fotbalul. Este important că ne-am creeat situații, că am marcat 3 goluri pe un teren greu, că ne-am întors cu un rezultat pozitiv. Cu Universitatea Cluj, un meci foarte greu, o echipă foarte, foarte bună, calitativ, și cu experiență extrem de mare, care nu întâmplător a fost în play-off-ul sezonului trecut și a jucat în Europa. Dar băieții au făcut un meci bun, un meci agresiv, un meci intens, un meci în care au reușit să marcheze, să mențină presiunea și, până la urmă, un rezultat, cred eu, corect. Iar la Sibiu, un joc dificil pe un teren dificil, unde se câștigă greu. Dacă ne uităm în ultimii ani, foarte puține echipe au reușit să câștige la Sibiu. A fost la fel, un joc în care, până la urmă, ne-am atins obiectivul, chiar dacă nu a fost, poate, cel mai spectaculos pe fază ofensivă. În acest meci important a fost să reușim să ne întoarcem cu rezultat pozitiv. Am marcat, iar apoi au gestionat băieții foarte bine finalul de joc.
„Cu Petrolul… să reușim să punem presiune și la final să găsim o cale să ne impunem”
Urmează meciul de acasă cu Petrolul și apoi deplasarea de la Farul. Cum vedeți aceste confruntări?
– Deplasarea de la Constanța, în momentul acesta, nu ne interesează, nici nu există. Există doar meciul cu Petrolul, care, cu siguranță, va fi un nou joc extrem de dificil, pentru că Petrolul, cu locul pe care-l are, cu tradiția sa, cu suporterii pe care-i au, cu siguranță nu sunt deloc mulțumiți de poziția în clasament. Sunt o echipă disperată să adune puncte, o echipă cu jucători cu experiență, care au cochetat cu o echipă națională în trecut și jucători extrem de periculoși pe fază ofensivă, Gicu Grozav fiind un jucător decisiv pentru ei de multe ori. Va trebui să fim noi bine, din punct de vedere fizic, din punct de vedere mental, al concentrării și să reușim să facem același lucru pe care îl facem la majoritatea jocurilor de acasă, să punem presiune și, la final, să găsim o cale să ne impunem.
„Nu există nici plecări, nici veniri. Kevin Luckassen este ultimul jucător care vine; practic, avem lista închisă”
Despre jucători, ce ne puteți spune? Vor mai pleca? Sunt schimbări în lot? Sau aveți în vedere?
– Nu, nu există nici plecări, nu există nici veniri. A venit Kevin Luckassen; acesta este ultimul jucător care vine; practice, avem lista închisă. Nu va pleca nimeni, nu va mai veni nimeni până în iarnă.
Deci, aveți un nou transfer?
– Probabil că da, se va perfecta în curând.
Cine este? De unde vine?
– Este un jucător cu profil ofensiv de care cred că avem nevoie în lot. A fost jucător la UTA, Rapid și Buzău.
În privința regulii cu cinci jucători români cel puțin în teren, ce ne puteți spune? Am văzut că la Hermannstadt nu s-a respectat această regulă…
– Da, am încercat și vom încerca să ne încadrăm în această regulă, fiindcă este important pentru noi și din punct de vedere al jucătorilor români care sunt în teren, și din punct de vedere financiar. La Hermannstadt am stabilit cu Dani Coman, de fapt, la începutul sezonului, că vor fi anumite meciuri sau momente în care poate vom fi nevoiți să schimbăm din punct de vedere tactic și să încălcăm această regulă, dar cu siguranță vom încerca să ne încadrăm în cele 75% din meciuri în care să avem jucători români în teren și să nu fim nevoiți să plătim acea taxă.
Citește și FC Argeș – Petrolul Ploiești, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 17.30, în etapa a 12-a din SuperLiga
Citește și Bogdan Andone, despre locul ocupat de FC Argeș în clasament: „Nu m-am gândit, recunosc!”
„Am stabilit cu Dani Coman că, atâta timp cât el va rămâne la echipă, voi rămâne și eu”
În situația în care acum FC Argeș se află la două puncte de Universitatea Craiova, liderul campionatului, putem vorbi de un alt obiectiv care s-a stabilit în cadrul clubului?
– Nu, nu, s-a stabilit totul la începutul campionatului. Ceea ce ne dorim, ceea ce putem și este foarte important e să rămânem echilibrați, să facem pașii corecți. Este ca la școală, pe plan educațional, nu poți trece de la grădiniță la liceu. Este imposibil, pentru că nu ai cunoștințele necesare. Este nevoie să facem pașii bine, să ne organizăm bine și, ca și club, ca echipă, să progresăm zi de zi prin antrenamente, la meciuri să devenim mai puternici, iar apoi lucrurile vor veni de la sine. Important este să adunăm cât mai multe puncte, iar apoi, la final, vom vedea unde ne vom situa.
În ceea ce vă privește, veți continua proiectul stabilit împreună cu Dani Coman sau aveți alte oferte, vă gândiți la alte variante? Ce ne puteți spune?
– Nu, oferte, este mult spus. Am avut niște discuții, dar nici discuții, pentru că am evitat absolut orice discuție pe această temă. Am stabilit cu Dani Coman că, atâta timp cât el va rămâne la echipă, voi rămâne și eu. Eu am venit când el era la echipă. Am stabilit împreună, mai am contract, sunt antrenor sub contract. Dacă el va rămâne până la finalul sezonului sau doi ani de zile, probabil voi rămâne la FC Argeș, atâta timp cât el va fi aici, asta cu siguranță. În cazul în care el va pleca la un moment dat de la echipă, probabil voi pleca și eu în acel moment.
„Am luat jucătorii pe pozițiile pe care aveam nevoie să ne întărim și cred că acesta este unul dintre secretele reușitei”
Cum vă simțiți ca antrenor la Pitești, la FC Argeș? Cum este atmosfera, oamenii de lângă echipă? Cum simțiți lucrurile acestea?
– Mă simt bine, pentru că toată lumea este implicată, toată lumea din jurul echipei, din club. Aici este meritul lui Dani Coman, pentru că este linia clară stabilită de el. Absolut toată lumea care este în jurul echipei este implicată 100%. Avem condiții bune de antrenament, condiții bune de pregătire, așa că, din acest punct de vedere, sunt un antrenor, să spun, mulțumit. Avem un lot bine structurat, care, la fel, l-am făcut împreună cu Dani Coman și cu directorul sportiv, Sorin Boiangiu, în vară, iar apoi am luat jucătorii pe pozițiile pe care aveam nevoie să ne întărim și cred că acesta este unul dintre secrete, să spun așa, sau un lucru important, care ne-a adus în momentul acesta pe podiumul Ligii I.
Domnule Andone, urmăriți și activitatea de la Centrul de copii și juniori de la FC Argeș, poate că ați văzut acolo potențiali jucători pentru echipa mare, în afară de ce este deja…
– Da, sunt copii cu calități, copii care sunt tot timpul sub urmărire, antrenorii secunzi tot timpul participă la meciurile ce se joacă la Pitești sau în jurul Piteștiului. Sunt jucători monitorizați de noi, sunt jucători care se întersectează cu noi când este cazul. Și aici avem 4-5-6 exemple de jucători, chiar și cu Claudiu Stancu, care este încă foarte, foarte tânăr, cu Rafael, cu Manole, cu fundașul central, Antonio, deci avem 5-6-7 jucători care fac parte din lotul nostru, se antrenează cu noi, sunt tot timpul monitorizați și este important să aibă rezultate bune și să progreseze pas cu pas, ca apoi, în viitor, să facă parte din lotul de bază la echipă.
„Suporterii piteşteni bineînţeles că sunt foarte pretenţioşi şi este normal”
Cum vedeți suporterii alb-violeți? În ultima perioadă pare să se fi creat o emulație pe lângă echipă. Credeți că rezultatele din ultima perioadă i-au adus la stadion?
– Da, probabil, mai mult ca sigur, rezultatele și cred că, în primul rând, jocul echipei, pentru că, într-adevăr, în momentul de față echipa chiar a practicat un fotbal plăcut, un fotbal ofensiv, jucătorii au marcat multe goluri, ne-am creat multe situații. Suporterii piteșteni bineînțeles că sunt foarte pretențioși și este normal. Aici a jucat Dobrin și au fost standarde foarte, foarte înalte. Apoi a fost și perioada cu Jean Barbu, Jean Vlădoiu și alți mari jucători. Așa că tot timpul la Pitești era generația lui Dani Coman, cu Adi Mutu, cu Nicolae Dica și ce jucători au mai fost, au fost alte standarde. Așa că este normal ca oamenii, suporterii să fie pretențioși. Dar este important să vină alături de echipă, să îi susțină pe băieți în orice condiții, pentru că este nevoie de sprijinul lor.
0 Comentarii