Marian Bondrea (75 de ani), omul care a antrenat echipa FC Argeș în două rânduri, între 1994 și 1995, respectiv 2000 și 2001, a rememorat perioada petrecută pe banca tehnică a echipei alb-violete. „Am rămas cu sufletul alături de FC Argeș, vă spun sincer. Acest club a însemnat ceva pentru fotbalul românesc. Faptul că am fost invitat să dau lovitura de începere a meciului cu Steaua, din sezonul trecut, mi-a produs o foarte mare satisfacție în suflet”, mărturisea Bondrea, cu aceeași blândețe nedisimulată care l-a însoțit de-a lungul anilor.
„Nu aveam cum să-l refuz pe domnul Stroe”
Domnule Bondrea, ați fost antrenorul echipei FC Argeș, în două rânduri, și piteștenii nu v-au uitat.
– Mă bucur și sunt mândru că am pregătit echipa din Trivale. Dintre tehnicienii originari din Craiova, am fost primul care a ajuns acolo, în anul 1994. Sorin Cârțu și Emil Săndoi au venit mai târziu la FC Argeș. Înainte de a ajunge la FC Argeș, fusesem antrenorul Universității Craiova, formație care terminase pe locul secund campionatul. Puteam obține titlul, dacă nu pierdeam niște jocuri într-o manieră bizară.
Cum ați ajuns la FC Argeș?
– Am plecat la Campionatul Mondial din America, în anul 1994, și la hotel au venit domnul Mihai Georgescu, fostul președinte al clubului piteștean, și Doru Toma, fostul jucător alb-violet, care mi-au propus să vin la FC Argeș. I-am refuzat atunci. Spre surprinderea mea, când m-am întors din America, m-au așteptat la aeroport domnul Mihai Georgescu și Doru Toma, cărora le-am spus că nu am de gând să mai antrenez o perioadă. Au insistat să vin la Pitești doar pentru a discuta cu domnul Constantin Stroe. Cum eram în drum spre Craiova, am acceptat propunerea. Am mers la o întrevedere cu domnul Stroe și m-a surprins în mod plăcut, a fost foate amabil și extrem de diplomat. Nu mi-a propus să vin la FC Argeș, a accentuat doar ideea că a dorit să mă cunoască personal. Am plecat și mi-am văzut de drum. Nu am ajuns bine la Craiova, că domnul Stroe m-a și sunat să mă întrebe cum a fost drumul, dacă a fost aglomerație… Au continuat telefoanele și în zilele următoare. M-a invitat la un ceai, după ceva timp. Bineînțeles că nu aveam cum să-l refuz pe domnul Constantin Stroe, o figură emblematică a fotbalului argeșean. Și, uite așa, eu, Marian Bondrea, am ajuns la Pitești, în anul 1994, la o echipă nou-promovată. Începutul de campionat a fost infernal: în prima etapă am jucat cu Steaua, în cea de-a patra, cu Dinamo, și în runda a șasea ne-am duelat cu Rapid. Spre ghinionul lor, i-am învins pe toți. Pe Steaua am învins-o cu 3-1, meciul cu Dinamo l-am câștigat cu 2-1, iar în fața Rapidului ne-am impus cu 1-0. A fost un debut foarte bun, m-am atașat foarte repede de echipă, de jucători, care erau foarte cuminți. Atunci au promovat în prima ligă Schumacher, Barbu, Gabi Dumitru, Marius Priseceanu, Bogdan Vintilă, Vali Năstase, am avut jucători de excepție, receptivi la efort și care aveau talent cu carul. Aveam o echipă tânără și necunoscută, dar care a performat.
Citește și La ceasul amintirilor. Aurel Ancuţa: „Dobrin citea foarte mult, avea mereu cuvintele la el”
Citește și La ceasul amintirilor. Doru Nicolae: „Am fost devotat clubului FC Argeş, am iubit Piteştiul!”
„Îmi spunea că nu-l deranjez niciodată!”
Se amesteca domnul Stroe în deciziile antrenorului?
– Nici vorbă de așa ceva! Doar mă întreba dacă am nevoie de ceva, dacă mă poate ajuta în vreun fel. În cel de-al doilea mandat, era ceva mai curios, dar am încercat și eu să fiu mai abil. Cu două zile înainte de meci, îl sunam și-l întrebam dacă putem să ne vedem pentru a discuta despre jocul care urmează. Îmi spunea de fiecare dată că nu-l deranjez niciodată și pot să-l sun la orice oră doresc. Mergeam la Uzină și îl întrebam ce echipă și-ar dori în teren; eu îi spuneam formula cu care mi-ar plăcea să încep jocul și ajungeam la un consens. Nu mi-a impus niciodată un anumit jucător în echipă. Am rămas în relații foarte bune cu toți colaboratorii mei. Mă refer la Telu Stancu, Vasile Stan, Andrei Speriatu, Vali Ilinca, Răzvan Tunaru, Mihai Georgescu…. Niciodată nu i-am numit secunzi sau antrenori de portari, ci mereu le-am spus colaboratori. Ține de respectul pe care trebuie mereu să-l avem față de semenii noștri.
Un meci memorabil trăit pe banca echipei FC Argeș…
– Am multe, dar un episod m-a marcat. Ne-a bătut Sportul Studențesc, cu Ioan Andone pe bancă, în Cupa României, nu știu ce s-a întâmplat acolo. La FC Argeș era o tensiune foarte mare, urmau trei examene foarte, foarte grele. Jucam cu FC Național și cu Steaua, acasă, și cu Rapidul, în deplasare. Domnul Stroe mi-a impus să obțin șase puncte din cele trei jocuri, erau două puncte la victorie. I-am spus că îmi asum eșecul din Cupă și voi încerca să-i capacitez pe băieți să obținem cât mai multe puncte din cele trei jocuri. Meciul cu FC Național l-am câștigat fără probleme, iar băieții mei și-au luat pe sub tricourile de joc maieuri albe, pe care au scris „Pentru Marian Bondrea!” La goluri își ridicau tricourile și arătau mesajul. Te înduioșează un asemenea gest. A venit meciul cu Rapid, unde era Mircea Rednic antrenor, dar l-am câștigat și pe acela, deși toată lumea se aștepta să pierdem. Am jucat apoi cu Steaua și doar arbitrul a făcut ca scorul să fie egal. Ne-am îndeplinit obiectivul, în sensul că am obținut cinci din cele șase puncte pe care ni le ceruse conducerea administrativă.
„Cel mai iubit dintre antrenori…”
L-ați cunoscut și pe Nicolae Dobrin. Cum ați colaborat cu acesta?
– Am fost prieten cu Dobrin. Amândoi am pregătit echipa de tineret Under 20, în anul 1992, și am câștigat cel mai important turneu care se desfășura atunci în Asia. În finală am învins Coreea. Nu pot să spun cine era principal, mi-ar fi fost jenă să-i zic lui Dobrin să fie secundul meu, am fost o echipă. Așa i-am spus mereu, dar el avea grijă să mă completeze: „Lasă, Mariane, tu vorbești mai mult, ai papagal…” Dobrin era deosebit. Când am venit la FC Argeș, domnul Stroe mi-a spus că va veni și Dobrin pe lângă echipă și m-a întrebat dacă am ceva împotrivă. Am acceptat cu cea mai mare plăcere, îl rugam pe Gicu să ia cuvântul la ședințele pe care le aveam, pentru că avea foarte mare experiență, a fost uriaș. Era de o discreție extraordinară, mereu zicea: „Mariane, ce să mai adaug eu, din moment ce tu le-ai spus totul?!”. A făcut și câteva antrenamente cu atacanții, separat, mă rugam de el să se implice mai mult, dar era de o finețe aparte, a fost un om remarcabil. Și cu presa din Pitești am avut o relație extraordinară. Un jurnalist a scris despre mine că am fost cel mai iubit dintre antrenori. M-a impresionat…
Despre FC Argeș, echipa de acum, ce-mi puteți spune?
– Este revelație, dar să nu uităm că are și o conducere foarte bună, în frunte cu Dani Coman, președintele clubului, care le știe pe toate. Bogdan Andone s-a pliat foarte bine pe echipă, dar nu rezultatele sunt de apreciat la FC Argeș, ci jocul echipei, are foarte buni jucători. Nu i-au luat la întâmplare, nu știu cine i-a recomandat, dar toți merită să fie acolo. Îmi place mult cum arată acum FC Argeș!
0 Comentarii